«

»

Jan 04

   04/01/2017

La ce universități să nu îți trimiți copilul

A fost analizată prezența instituțiilor de învățământ superior din România în cele mai importante clasamente internaționale.

 

Recent, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat „Metarankingul Universitar – 2016” care urmărea să identifice modul în care performează universităţile româneşti în clasamentele internaţionale ale instituțiilor de învățământ superior.

O analiză mai amănunțită și realizată printr-o metodologie ușor diferită a fost realizată de către un grup de cercetători creat în jurul „Revistei de Politica Ştiinţei şi Scientometrie – Serie Nouă”. Publicat sub numele „Metarankingul Universitar G3A-2016”, raportul se constituie într-o diagnoză a mediului academic românesc. Autorii au analizat prezența universităților românești în nouă clasamente internaționale printre care Academic Ranking of World Universities, Center for World University Rankings, QS-Top Universities Ranking, World’s Best Universities Rankings.

Referințe de top

În ordine cele mai vizibile universități românești sunt: Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca Universitatea din Bucureşti, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea „Transilvania”, Academia de Studii Economice, Universitatea din Craiova, Universitatea „Dunărea de Jos”, Universitatea „Lucian Blaga”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Universitatea din Oradea, Universitatea „Ovidius”, Universitatea Petrol-Gaze. Clasamentul include 19 universități. Universităţile româneşti care nu se regăsesc în acest “Metaranking” nu sunt prezente în niciun clasament internaţional analizat. În raport apar şi o serie de alte instituţii academice precum Academia Română, Institutul de Fizică Atomică şi Institutul de Ştiinţe Spaţiale, Institutul  Naţional  de  Cercetare  şi  Dezvoltare  a  Tehnologiilor  Isotopice  şi  Moleculare.

“Nu facem în acest raport alte analize şi recomandări, dincolo de verificarea robusteţii Metarankigului Universitar-2016 (elaborat de Miniterul Educației n.noastră) şi a stabilirii diagnosticului mediului academic românesc. Încurajăm, însă, fiecare universitate din România să-şi facă o astfel de analiză, raţională şi nondefensivă, raportându-se la celelalte universităţi româneşti şi la celelate universităţi internaţionale din clasamentele analizate. Singura recomandare de politică a ştiinţei pe care o facem este ca, dacă universităţile doresc să fie prezente în aceste clasamente, să-şi pună de acord criteriile/indicatorii interni de evaluare şi funcţionare academică, cu cei de la nivel internaţional, reflectaţi în clasamentele internaţionale ale universităţilor. Lipsa unui punctaj bun în Metarankingul Universitar G3A-2016 (sau în Metarankig-ul Universitar-2016 elaborat de experţii din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale) nu se datorează, în primul rând, dorinţei unei universităţi de a participa sau nu în clasamentele internaţionale (mai ales în condiţiile în care 8 din cele 9 clasamente analizate aici nu ţin cont de această dorinţă) – deşi şi lipsa acestei dorinţe arată o cultură organizaţională nestimulativă pentru competitivitate -, ci mai degrabă incapacităţii universităţii de a trece pragurile minimale de performanţă academică stabilite de fiecare ranking în parte”, explică autorii raportului.

 Autori

„Raportul asupra mediului academic românesc”  a fost întocmit de către Think Tank-ul G3A (TT-G3A), un grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei din România, creat în jurul Revistei de Politica Ştiinţei şi Scientometrie – Serie Nouă. Raportul este publicat amual șu a ajuns la cea de-a treia ediție. Autorii acestui studiu sunt: profesorul Daniel David, doctor Alexandru Corlan şi academcianul Petre Frangopol.

 


   Postat in: Bărbați   
  Comentarii: 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>


*