«

»

Mar 06

   06/03/2015

Căutări în zațul cafelei

sad_man_and_rain_202628

În viață ești lăsat mereu singur să te descurci cu tine însăți. Secretul liniștii, a fericirii, a mulțumirii de sine (depinde cum vrem să-i spunem) constă în arta de a duce la bun sfârșit această sarcină.

Din exterior vin miliarde de încercări sub forma unor impulsuri electromagnetice. Oricât de mult te-ai izola, nu poți opri acest câmp din curgerea lui firească.

Ele te cuprind aleatoriu, nu neapărat cronologic. Pentru că nerezolvatele rămân în anticameră, pândind un prilej de a se materializa. Mai ales puternicele pantere numite vinovăție, regret, trădare. Trădarea ta sau a altora. La fel de greu de îngurgitat. La cel mai banal cutremur, se insinuează sub formă de otravă prin scoarța crăpată. Te invadează cu repeziciune și te sufocă ca o pernă pe față. Iar cel mai greu de suportat gând este cel al singurătății. Tu și cu panterele negre, învârtindu-te într-un dans al disperării.

După ce îți revii din amețeală, dacă nu cumva ai căzut deja în nămol, îți propui să apuci pantera de coadă (sau, după preferințe zoologice, taurul de coarne) și să rezolvi o dată pentru totdeauna nerezolvatele acestea. Încerci să le înlocuiești cu variabile x sau y, să le aplici un sistem pe care, rezolvându-l, să le afli valoarea. În cazul în care ai fost bun la matematică în școală. Altfel, le zici traume, închizi ochii pentru hipnoză și bântui prin copilărie în căutarea unor evenimente cu mama sau cu tata ce ar justifica drama ta de adult.

Dacă ți-a plăcut articolul alătură-te, cu un simplu LIKE, comunității de cititori de pe pagina de FACEBOOK www.like.noinu.ro 

Dacă niciuna din științele cunoscute nu ți-a fost de vreun ajutor, apelezi la instrumente mistice. Te lași purtat de forțe supranaturale într-o lume inaccesibilă conștiinței, căutând acel tărâm magic al liniștii absolute. Dealuri verzi, ape albastre, flori multicolore, ciripit de păsărele. La fel de bine, îl invoci pe Dumnezeu, să te ungă cu mirul iertării. A tale și a celorlați trădători.

Aseară mi-am înfipt adânc ochii în luna cea plină înnourată vremelnic de nori trecători. Frumusețea ei a fost atât de acut superioară lumii în care mă mișc și respir încât m-am trezit șoptind (nu urlând ca lupul) un De ce?, repetat până la dispariția senzației.

A doua zi o iei de la capăt. O căutare uneori conștientă, uneori inconștientă de rezolvare a nerezolvatelor…

Urmărește-ne în timp real pe twitter.

de Cătălina Robu

Mai multe de același autor pe: http://huliganii.wordpress.comCătălina

Citește de același autor:

Care este sursa noastră de iubire

Iisus a avut o viaţă de aşteptări

La coadă la schi m-am visat polițist

Cum să trăiești liber în propriu corp

Fii tu însăţi

Nu vreau să mor fără a-mi auzi muzica

Ateismul e doar cool. Și nimic mai mult

Cine zice că Franz Iosef a iubit-o pe Sissy?

Nimeni nu se salvează singur

 


   Postat in: Confesiuni   
  Comentarii: 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>


*